Lostrita (Comentariu)

I. Introducere

II. Geneza

Compusa la Bucuresti in martie 1947, povestirea “Lostrita “ preia din folclorul carpato- dunarean, ca si alte proze ale sale, eresuri fabuloase pe care le adapateaza spiritului modern si structurilor noi. Mitul functioneaza la trei niveluri: ofera cadrul, punctul de plecare si devine procedeul artistic. Spatiul fantastic si trecutul imemorial isi trimit semnificatiile in prezent, avand drept corespondent un spatiu si un timp reale. Mitul totemic e unul dintre miturile cosmogonice.

III. Semnificatia titlului

"Lostrita" - semnificatiile  acestui titlu  se contureaza in relatie cu mitul stimei, sirenei, ondinei, rusalcai, existente in folclorul indoeuropean. Lostria devine simbolul absolut, regina pestilor din apele de munte. Este un peste pe care, in chip firesc, nu-l prinde, deci un simbol care i se refuza.

IV. Tema

Surprinde aspiratia eroului catre atingerea absolutului in iubire, prin regasirea arhetipului spiritual.

V. Compozita

Structura acestui text nu difera de a altor proze voiculesciene alcatuite dupa un tipar: o punere in tema (prolog), naratiunea propriu–zisa, o incercare de explicare rationala a faptelor si totusi o ambiguizare, ca in prozele moderne cu final deschis. Se disting trei planuri, corespunzatoare realului, fantasticului si incidentei celor doua, forma de confundare a lor.

VI. Subiectul

Prologul anunta intrarea in fantastic prin aluzia la diavolul apelor si la infatisarile lui amagitoare. Lostrita e dintre aceste intruchipari stranii. Ea vrajeste pe flacai si alege pe Aliman care, bantuit de imaginea ei ca un indragostit bolnav de dor, o asteapta, o cauta. Disparitia ei il transforma, ii provoaca suferinta, il scoate din randul oamenilor si-l atrage spre o lume oculta, apropiindu-l de natura.

Aparuta o data cu ploile, cu “naboiul “ de ape, lostritta reapare primavara, tot intr-o revarsare de ape. Goana lui Aliman dupa ea e un preludiu erotic. Dar lostrita dispare din nou si flacaul tanjeste acum constient ca “nu e lucru curat “. Pentru a o readuce, Aliman lanseaza in apele Bistritei, dupa sfatul unui batran vrajitor, o lostrita de lemn aidoma celei adevarate. Lepadat de Dumnezeu, Aliman va iubi acum primejdios, cu patima, o fata adusa de ape, cu infatisare de salbaticiune, evocand chipul lostritei. Iubirea unica, absoluta, nefireasca, se sfarseste pentru ca Aliman nu poate iesi din conditia lui de om – vrea sa se uneasca altfel, printr-o nunta lumeasca. Fata este smulsa de langa el de catre mama ei si vraja se rupe.

Ratacit, indiferent, e gata “sa se lumeasca“. Dar visul premonitoriu (visa ca lostrita ii era mireasa si erau cununati in adancuri de batranul vrajitor) e urmat in ziua nuntii reale de alta revarsare de ape. Lostrita reapare si, posedat, chemat de ea, Aliman se pierde in adanc cu femeia–peste in brate.

Astfel debutul textului prefigureaza straniul evenimentelor, caci spatiul primordial, dinamic, al tuturor schimbarilor, pregateste seria semnificatiilor. Lostrita este fiinta miraculoasa, sinteza a mai multor specii, capabila de metamorfoza regnurilor, incat umanul isi pierde atributele stiute, se ambiguizeaza pana la disparitia identitatii. Ea e "peste din poveste", cu nume feminin si cu infatisare de “domnita lungita la soare“, ea este din categoria pestilor rapitori ai apelor repezi, inotand catre izvoare, catre origini.

Aliman, vrajit de lostrit, nu crede in povestile despre duhurile rele ale apelor, iar frumusetea fizica si barbatia lui ii da atributele unui erou de basm, e un ales al comunitatii sale. Vraja care pune stapanire pe el e un miraj, o goana erotica dupa o fiinta stranie si schimbatoare, o harjoana de indragostiti manati de instincte primare. Aceasta poveste senzuala, cu un erou atins de “boala iubirii “ configureaza imaginea unui “Zburator “ intors, mit rasturnat din categoria miturilor erotice. Ca si Zburatorul, Lostrita e o creatie a interregnurilor, om si peste totodata, supraom si subom in acelasi timp. Lostrita devine pentru Aliman o obsesie care-l instraineaza de sine, la vederea ei se topeste “s-ar fi zis de ciuda , daca nu de dor“. Efectul disparitiei lostritei e dureros. Devenit inadaptabil la lumea oamenilor, apatic, mintile lui ratacesc si se intereseaza de vraji si vrajitori. Reaparitia lostritei primavara semnaleaza si mai evident apropierea de feminitate. Mitul totemic al dublului capata in acest context alte semnificatii, fiindca Lostrita descantata, vrajita trebuie daruita apelor intr-un moment magic, noaptea, cand luna e in patrar, prilej de inflorire a miturilor. Ritualul acesta pagan aduce cu mitul faustic al pactului cu diavolul.

Femeia–pette e mireasa identificata cu natura insasi, care vine sa implinesca virilitatea lui Aliman. Fiinta stranie si cuplul sunt reprezentari ale motivului interregnului si mitului adamic, in transfigurare basmica.

Apele au semnificatia unui spatiu edenic, protector, e spatiul primordial, ca si cuplul care aruncat in timpul real nu rezista. Reaparitia lostritei introduce echivocul. Gandul rostului lumesc, crestin, al nuntirii e uramt de pierderea virilitatii lui Aliman, a poftei de viata. Visul prenuptial e prevestitor, aici imaginea femeii–peste este cea mai explicita.

Semnificatia finalului este ambivalenta, caracteristica povestilor moderne, cu final deschis. In plan mitic, eroul se uneste cu femeia–peste intru aspiratia catre absolut in iubire, iar in plan real moare inghitit fiind de apele Bistrit:ei, in incercarea de a prinde lostrita amagitoare.

Aderenta povestii, deschiderea spre alte si posibile interpretari au acelasi sens la perpetuitatii : lostrita va mai ademeni multi flacai “aprinsi si fara minte“. “Invatat al vechilor stiinte“, eroul e apt de atinge spatiul pur al unitatii primordiale. Relatia lui cu natura, cu cosmosul, e cea de acord total, de armonie, de integrare, pentru ca omul e si el natura, ceea ce justifica intoarcerea la formele ei primordiale.

VII. Limbajul artistic^(1*)

(1*) Limbajul artistic: Se poate numi si arta narativa: este un concept operational cerut des in subiectele de bacalaureat si inseamna particularitatile care il disting pe un autor de ceilalti; ceea ce il face unic. Se mai numeste stil sau registru stilistic.

Top | Romana | Index

Daca doriti sa citati aceasta pagina in alte publicatii web sau reviste (nu mai mult de 10 randuri) trebuie sa mentionati sursa: "roEnciclopedia - prima enciclopedie romana online, Romana, "Lostrita" de Vasile Voiculescu (Comentariu), ©2002-2007, conceputa de Ioana Radu, http://www.roenciclopedia.ro" si sa trimiteti un e-mail la adresa office@roenciclopedia.ro care contine locul unde a fost publicat articolul dumneavoastra.