Poet modernist, Tudor Arghezi debuteaza la saisprezece ani in revista "Literatorul". Primul sau volum este intitulat "Cuvinte potrivite" (1927). Universul sau artistic este complex
si cuprinde teme precum: tema filozofica de factura religioasa, tema conceptiei artistice, tema erotica, tema universului marunt (al boabei si al faramei). Maturitatea creatoare este ilustrata de estetica
uratului. Aceasta consta in transfigurarea artistica a uatului si a elementelor imorale de aceea Arghezi alege ca medii predilecte mahalaua, puscaria, strada, iar personajele emblematice
ale acestui univers sunt tigancile florarese, puscariasii, hetaira (curtezana), androginul, hermafroditul, fatalaul.
"Flori de mucigai" face parte din volumul cu acelasi nume aparut in 1932 si ilustreaza creatia de maturitate argheziana cand tema fundamentala surprinde aspectele esteticii uratului.
Despre Tudor Arghezi...
(1880 - 1967)
Face parte din curentul modernist si este considerat al doilea mare poet după Mihai Eminescu. Operele sale sunt originale si apreciate.
Din universul liriciii argheziene fac parte: - poezia socială: estetica uratului ("Flori de mucigai"), universul tărănesc ("Peizaje"); - poezia de dragoste: vol. "Cuvinte potrivite", vol. "Cărticică de seară"; - poezia filozăfică: ("Testament", "Portret"); - poezia jocului "a boabe
si a făramei": ("Prefată"). ... Citeste articolul
Titlul poeziei este un oximoron care sugereaza posibilitatea rodirii, a infloririi intr-un mediu infertil, "mucigaiul". Astfel este transfigurata artistic estetica uratului potrivit careia frumosul si implicit arta pot lua nastere din ceva urat.
Compozitional poemul surprinde doua planuri poetice. Unul al conturarii conceptiei despre arta si menirea ei si celalalt ca o concluzie a primei parti in care fundamentala ramane imaginea eului liric damnat.
Incipitul poemului fixeaza coordonatele artistice ale lui homo fabel prin folosirea verbului la perfect compus "am scris" si prin determinantul "cu unghia pe tencuiala" sugerand suferinta eului liric cauzata de absenta harului liric. Conditiile creatiei presupun izolare, insingurare, reprezentativa fiind enumeratia "pe intuneric in singuratate".
Succesiunea metaforelor "cu puterile neajutate nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/Care au luat imprejurul lui Duca, Marcu si lui Ioan" reflecta absenta inspiratiei divine pentru ca eul liric refuza insemnele puterii divine.
Metafora din versurile "Stihuri fara ani/ stihuri de groapa/De sete de apa/De foame de scrum/Stihuri de acum" sugereaza eternitatea operei de arta, capacitatea acesteia de a invinge timpul si faptul ca poezia devine expresia unei evolutii spirituale. "Stihuri de acum" metaforizeaza trecerea la o alta etapa a creatiei
aceea a maturitatii transfigurata artistic in estetica uratului. "Unghia ingereasca" este tocita semn al parasirii creatorului de catre divinitate. Versurile "!Am lasat-o sa creasca/Si nu a mai crescut" prezinta imposibilitatea creatorului de a mai avea revelatia dimensiunii sacre a universului.
Ultimele versuri ale poeziei se constituie ca o concluzie prin revenirea cadrul initial care semnifica izolarea "Era intuneric, ploaia batea!. Compozitia "Si ma durea mana ca o ghiara/Neputincioasa sa se stranga" surprinde imposibilitatea eului liric de a se converti la valorile umanitatii, ale binelui. Efortul de a scrie cu unghiile de la mana stanga este rezultatul damnarii creatorului care
isi asuma ipostaza lui homo faber preferand efortul creator in absenta divinitatii.
Ajutati la construirea acestei enciclopedii! Trimiteti referatul, eseul, poza sau orice alt material la office@roenciclopedia.ro! Pentru mai multe informatii vizitati rubrica T&C | Tradu un articol
