Dragostea, sentiment sau autosugestie

Cea mai bună introducere, pentru o astfel de lucrare, ar trebui să fie o întrebare : “Ce este iubirea?”. Nu există o definiţie pentru acest sentiment însă sunt o multitudine de păreri. Marele scriitor şi filosof Camil Petrescu, şi-a supus părerea în legatură cu dragostea, prin opera “Ultima noapte de dragoste. Întaia noapte de război”. Ştefan Gheorghidiu, figura centrală a romanului, considera că iubirea reprezintă un proces de autosugestie. Eroul s-a aflat în postura de îndrăgostit, crezuse că prin această iubire, descoperise fericirea absolută, armonia vieţii şi încrederea. Din momentul în care cei doi (Gheorghidiu şi soţia sa) au primit o moştenire, au intrat în lumea mondenă, dar şi într-un proces complex de înstrăinare sufletească. Iubita pe care el o considera sacră, s-a dovedit a fi o femeie de moravuri uşoare. De ce? Pentru că banul a schimbat-o. Cum a putut ea să-l trădeze, având în vedere că ei trăiau o iubire împlinită. Dar a fost oare iubire? Sau probabil, au fost confundate o serie de sentimente, cu dragostea. Poate sentimentul milei sau entuziasmul.

Fig.1: Trandafirul roşu (simbol al dragostei)

Eroul nostru, era conştient de naivitatatea lui, în societate el se simţea “ridicat pe un piedestal de ridicol” şi cu toate acestea, el încă ţinea la ea şi era exagerat de gelos. Ambiţia fetei de a avea cât mai multă avere, perfidia şi egocentrismul ei, l-au făcut într-un final pe Gheorghidiu să-şi deschidă ochii. După un timp, eroul a trecut printr-o serie de experienţe, printre care s-a aflat şi cel de-al doilea război mondial. Acesta a suferit o dilemă etică. Oscila între pasiunea pentru Ela (iubita lui) şi asumarea experienţei războiului. Însă deja pasiunea pentru Ela se stingea, făcând loc geloziei, pentru ca ea îl înşela şi el ştia asta.

Cum se poate ca o “iubire” atât de puternică să se stingă atât de uşor? După părerea mea nu a fost iubire, ci o combinaţie de sentimente, care au creat iluzia de dragoste. Din bătrâni se spune că, iubirea dacă există şi o trăieşti, este unică pentru toata viaţa. Dacă este adevarat, atunci eroul camilpetrescian, care trăia din plin sentimentul iubirii împlinite cum a putut s-o uite pe Ela? Prin ambiţie cumva? Ambiţia nu este legată de planul conştientului? Dacă Gheorghidiu, a reuşit s-o uite prin autosugestie, înseamnă că ajunsese s-o iubeasca tot prin autosugestie, fiind cea mai frumoasă studenta de la universitate. A fost probabil deajuns s-o privească, iar frumuseţea, farmecul, inocenta ei, l-au făcut să n-o mai scoată din minte şi cu un strop de seducţie, să-l determine să creadă că este îndrăgostit.

Multe persoane cu care am avut o conversaţie îndelungată pe această temă, au încercat să descrie sentimentul ca fiind “fluturi în stomac” şi neputinţa ştergerii zâmbetului de pe faţa. Însa, spre exemplu, înainte să dăm vreo testare la şcoală, la facultate avem aceiaşi fluturi despre care vorbim. Sau dacă obţinem o anumită notă sau vreun success în plan professional, nu poţi să-ţi ştergi zâmbetul de pe faţă.. Greşesc oare?

Mulţi n-au ştiut să dea o definiţie şi cu toate astea susţineau că trăiesc iubirea perfectă. Cum ştim că este iubire şi nu este o atracţie temporară, că nu se va instala plictisul în timp, de unde ştim că defapt, acea relaţie nu devine o obligaţie, o datorie şi confundăm cu iubirea. Există multe cupluri care susţin că trăiesc iubirea. Dacă într-adevar este iubire, atunci de ce se bazează pe nesiguranţă, pe incertitudine şi pe gelozie, monstrul care distruge sufletele? Pe vremuri, în Israel, exista o tradiţie, mai ales în zona rurală. Când familia baiatului decidea că acesta trebuie căsătorit, îi alegea o fată, căreia îi trimitea o fotografie şi o scrisoare scrisă de băiat. Timp de două-trei săptămâni, fata privind fotografia era obligată să se îndrăgostească, şi când avea loc marele eveniment: întalnirea celor doi, ei păreau să se fi cunoscut de o veşnicie, să fi trăit într-o abstinenţă a iubirii, iar momentul “găsirii” lor, reprezenta, parcă sfârşitul unor lungi căutări, găsirea limanului de pace. Fata dormea cu poza sub perna, o privea zi şi noapte, ştiind că nu va avea alte alternative, decât căsătoria cu acel bărbat, trebuia să ordone inimii să-l iubească? Probabil era un alt proces de autosugestie.

Ce părere aveţi de dragostea la prima vedere? Se poate să fie deajuns doar să te uiţi în ochii lui şi pur şi simplu să se întâmple minunea, fără să-l cunoşti, fără să ştii cum gândeşte? Mulţi se îndrăgostesc de felul cum una din părţi gândeşte. Relaţiile de pe internet, se bazează mai mult pe acest aspect. Iar în momentul în care îl vezi faţă în faţă, nu-ţi mai pasă cum arată, pentru că persoana interioară străluceste mai mult decât fizicul sau te autosugestionezi că deşteptăciunea e mai importanta decât frumuseţea? Oare există efemeritate în dragoste? Un caz ar fi când o femeie trăieşte iubirea alături de un bărbat, pe care îl pierde într-un accident. Trec mai mulţi ani şi se recăsătoreste cu un altul, pe care susţine că-l iubeşte. Cum se poate să existe două iubiri într-o viaţă?

Însă ce părere aveţi despre iubirea lesbienelor şi a homosexualilor? Cunosc cazuri în care o femeie iubea o alta: totul era privit din perspectiva unei conştiinte lucide. Acea femeie pentru că trăia sentimentul iubirii pentru o alta femeie, profana cumva templul dragostei, care are la bază crezul care vorbeste despre un bărbat şi o femeie? Crescând într-un mediu sănătos, cu dragoste şi credinţă în Dumnezeu să se îndrăgostească de o persoană de acelaşi sex; să-şi fi creat defapt o obsesie? Să fie greşala lui Dumnezeu (ştiind că El nu face greşeli) în privinţa corpului în care a fost aşezat sufletul.

Mie una îmi este greu să înţeleg dragostea. Consider că este un proces complex, îndelungat sau scurt, depinde de atracţia fizică sau psihică, ce porneşte din subconştient prin autosugestie. Însă aceasta este o parere personală. Închei printr-o ultimă întrebare: “În definitiv ce este dragostea?”

Dragostea, sentiment sau proces de autosugestie?