PreviousCategoriiNext
Previous Articole Next

Dovleacul

Imagini Dovleacul

I. Date generale

Dovleacul (lat. Cucurbita pepo) este o plantă erbacee, anuală din familia cucurbitaceae. Este originar din America Centrală, valoarea sa deosebită în alimentaţia omului fiind cunoscută de mexicani dinaintea lui Hristos. Era elementul principal în dieta navigatorilor datorită proprietăţilor sale antiscorbutice şi capacităţii de conservare. Planta cultivată pentru fructele sale consumate mai ales în stadiu tânăr este numită şi dovlecel. În România este cultivat în toate zonele ţării.

II. Particularităţi morfologice şi anatomice

II.1. Rădăcina

Rădăcina principală este pivotantă şi poate ajunge în sol până la un metru. Aceasta prezintă numeroase ramificaţii.

II.2. Tulpina

Este întinsă pe pământ, flexibilă şi agăţătoare. Are aspect de tufă viguroasă şi compactă cu ramificaţii scurte. Unele dintre acestea au aspect de cârcei.
 

II.3. Frunzele

Sunt 3-7 lobate şi diferite ca mărime. Prezintă nervuri groase, sunt lung peţiolate şi acoperite cu peri rigizi. Ele acoperă pământul pentru a păstra umiditatea şi a împiedica apariţia buruienilor.

II.4. Florile

Sunt relativ mari şi au culoarea galben-auriu. Sunt unisexuate monoice şi dispuse pe aceeaşi plantă.

II.5. Fructul

În funcţie de soi are coaja albă, alb-gălbuie, verde deschisă sau închisă. Are formă cilindrică, rotundă şi mai rar de stea (Dovleceii Patison). Pulpa (miezul) acestuia este galbenă-portocalie, fină şi dulce. Ritmul de creştere este mare.

II.6. Seminţele

Seminte de dovleacSe găsesc în miezul fructului, ordonate. Sunt ovale, au 3 cm lungime şi conţin miez alb, comestibil. Sunt bogate în acid linoleic.

III. Înmulţire

Polenizarea este autogamă sau făcută de insecte.

IV. Factorii de mediu

Temperatura: este puţin pretenţios, necesitând 14ºC pentru germinarea seminţelor şi 20ºC pentru creştere şi fructificare. Lumina este un factor esenţial pentru creşterea plantei de aceea este recomandat să se cultive pe terenuri însorite şi la distanţă potrivită pentru a nu se umbri reciproc. Sistemul radicular este bine dezvoltat şi nu necesită prea multă umiditate. Dovleacul este rezistent la secetă. Preferă solurile bogate în humus cu textură nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă, afânate şi îngrăşate cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte minerale.

V. Soiuri

a) Dovlecel (pentru consumul fructului în stadiu tânăr):
  • Hapy;
  • Salman;
  • Compact;
  • Dovleac Patison (Boneta împăratului)Dovlecei Patison (soi timpuriu denumit şi „Boneta împăratului” datorită aspectului de stea);
  • Arlika F1 (soi timpuriu);
  • Oranj;
  • Perfect;
  • Steluţa;
  • Orizont;
  • Opal F1 (soi timpuriu);
  • Vidra 102;
  • Dana (soi timpuriu, foarte productiv cu fructul cilindric alb-verzui şi greutate de 150-300g);
  • Fără vrej.
b) Dovleac de copt (consum la maturitatea fiziologică):
  • Aromat (soi timpuriu);
  • Delicios (timpuriu);
  • Pink banana (timpuriu);
  • Alb mare (timpuriu).

VI. Cultivare

Câmp cultivat cu dovleciToamna se pregăteşte patul germinativ prin aplicarea a 3-4 kg/m² gunoi de grajd şi îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu. Se cultivă prin semănare directă sau prin răsad între 20-25 aprilie şi 1-20 mai (dovleacul de copt) pentru a obţine o producţie timpurie pe terenurile unde a fost mazăre, varză, fasole. Distanţa dintre plante trebuie să fie 35-40 cm, iar adâncimea de plantare 3-4 cm folosindu-se 4-5 kg de sămânţă la hectar. Perioada de vegetaţie este de 45-50 zile. Se aplică lucrări de rărire şi se lasă 1-2 plante la cuib. Cultura se prăşeşte de 1-2 ori şi se fac mici muşuroaie în jurul plantelor. În perioade secetoase se udă la 10-15 zile. Se aplică substanţe pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. Dovleacul nu este o plantă care să se preteze culturii forţate (în solarii) precum este castravetele şi pepenele galben. Mari cultivatoare sunt Spania, Franţa, Italia şi Grecia.

VII. Boli şi dăunători

VII.1. Boli

Antracnoza cucurbitaceelor se manifestă prin apariţia unor pete verzui sau roz-cărămizii pe fructe. Se tratează cu Dithane 45 (0.2%).

Mana cucurbitaceelor. Pete gălbui, aspre, cu puf cenuşiu-violaceu apar pe frunze care în final se usucă şi cad. Se previne cu Vondozeb 0.2%, Dithane M 45 (0.2%) Curzate plus T 0.25%.

Făinarea cucurbitaceelor se manifestă prin faptul că frunzele dovleacului sunt acoperite cu miceliul ciupercii care provoacă această boală. Are aspect albicios, iar mai târziu apar puncte brune. Se tratează cu suspensiue de sulf muiabil 0.4%, Saprol 0.1% sau Rubigan 0.04%.

Unele dintre aceste boli pot fi provocate de excesul de umiditate.

VIII. Recoltarea

Se face la 15 zile de la înflorire şi se repetă la 3-4 zile prin tăierea pedunculului. Trebuie acordată deosebită atenţie deoarece fructele sunt sensibile la manipulare sau lovire şi pot să apară pete care scad valoarea comercială. Se obţin aproximativ 22 t/ha.

IX. Importanţa

  • Plantă alimentară. Se consumă cel mai des în stadiu tânăr – dovlecel, dar şi la maturitate după ce a fost fiert sau copt. Conţine vitamina C, glucide, calciu şi hidraţi de carbon;
  • Furaj pentru animale în special taurine şi porcine. Acestea se hrănesc atât cu fructul cât şi cu frunzele;
  • Din el se poate face ulei alimentar (Cucurbita pepo. Var. styriaca);
  • Seminţele de dovleac pot fi consumate crude sau prăjite şi au proprietăţi medicinale;
  • Are calităţi antiscorbutice şi este foarte folositor în afecţiunile aparatului digestiv;
  • Este bun premergător pentru orice tip de cultură legumicolă deoarece frunzele dovleacului ţin umbră terenului pe care este cultivat şi acesta un are buruieni.

X. Plante înrudite cu dovleacul

  • Castravetele (Cucumis sativus);
  • Pepenele verde numit şi harbuz sau lubeniţă (Citrullus lanatus);
  • Pepenele galben;
  • Cucurbăţea sau mutătoarea (Bryonia alba);
  • Buretele vegetal (Luffa cylindrica);
  • Tigva (Lagenaria siceraria).

Bibliografie

„Sfaturi practice pentru cultura legumelor” de Dr. Gheorghiţa Hoza, Colecţia Practic Agricol, Editura Nemira 2003
„Biologie, Botanică”, Manual de Alexandru Dabija, Emil Sanielevici şi Aglaia Ionel, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
„Horticultură (Legumicultură, Pomicultură, Viticultură, Floricultură)”  de Berar Viorel, Bălă Maria, Drăgănescu Emil, Goian Mircea, Moisuc Alexandru, Nedelea Gabriel, Otiman Ion Păun, Pălăgeşiu Ioan, Sala Florin şi Sânea Nicolae, Editura de Vest, 2002
„Atlas botanic”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti. Autori: Lucia Popovici, Constanţa Moruzi, Ion Toma

 

Afiseaza detaliiAscunde detalii
cristinastory.com

Scroll