PreviousCategoriiNext
FirstArticole Next

Prefaţă (de Tudor Arghezi)

Imagini Prefaţă (de Tudor Arghezi)

I. Date generale

Poemul face parte din placheta de versuri intitulată "�ara piticilor" apărută în 1947. Reprezintă etapa de maturitate a creaţiei argheziene, aceea în care orice act creator nu mai presupune doar inspiraţie divină şi efort creator ci mai ales joaca. Poetul se refugiază în lumea celor mici, a jocului cu cuvintele ca act compensatoriu.

II. Semnificaţia titlului

Prefaţă în sens mai larg înseamnă pagina de început a unei cărţi în care autorii încearcă să sintetizeze intenţia, scopul, cuprinsul şi rezultatele pe care cred că le va avea cartea. Poezia "Prefaţă" a lui Tudor Arghezi surprinde toate aceste trăsături privind creaţia ca pe un joc.

III. Tema

Este reprezentată de joc şi creaţie ("cartea cu jucării", "făcurăm o prinsoare" - joc; "cine poate scri mai iute / stihuri vreo câteva sute" - creaţie).

IV. Compoziţia

Din punct de vedere compoziţional poezia este alcătuită din două părţi distincte având ca graniţă o figură de stil şi anume invocaţia "domnule care citeşti".

V. Analiza textului

Textul se desfăşoară într-o tonalitate jucăuşă sugerată prin: "carte cu jucării", "făcurăm o prinsoare". Cuvintele care aparţin sferei semantice a jocului sunt: "jucării", "prinsoare", "rămăşagul", "mersul de-a buşilea" şi "fă-te la citit copil".

Ipostazele jocului implică amuzamentul "să minţim, să povestim", "cine poate scri mai iute", intrarea în lumea copilăriei, a purităţii şi a inocenţei "eşti prea mare, fă-te mic / fă-te la citit copil", efort "ochii ni s-au cam închis / mâna ne-a cam amorţit", creaţie, imaginaţie, simulare şi spirit de echipă "doi părinţi şi doi copii".

Poezia evidenţiază inventivitatea lingvistică a poetului care, ajuns la vârsta maturităţii dă naştere cu ajutorul limbajului unui univers distinct, al  copilăriei, al purităţii şi inocenţei. Textul se adresează în prima parte, în care dominantă este expresia ludică, copiilor, iar în a doua parte a textului unui cititor care poate avea orice vârstă "Domnule care citeşti / Multe alte poveşti".

În prima parte creatorul descrie actul creaţiei văzut ca joc în care domină puritatea şi inocenţa, numai astfel poate lua naştere o altă realitate. A doua parte a poemului constă în explicarea intenţiilor cu care sunt realizate aceste versuri.

Din punct de vedere al limbajului prima parte a poeziei conţine un limbaj colovial ("pe nerăsuflate", "prinsoare", "rămăşag") în timp ce a doua conţine un registru stilistic elevat plin de neologisme ("analfabet", "dogmă", "regulă"). Această diferenţă de registru stilistic este justificată prin trecerea de la lumea copilăriei la cea a maturităţii, de la atitudinea de joc la cea serioasă. Adresarea către cititor e prezentă în versurile, "Domnule care citeşti multe alte poveşti". Din acest moment creatorul încearcă să-şi prezinte intenţiile punând întotdeauna în paralel creaţia serioasă "mai frumoasă şi mai scrisă".

Înţelegerea operei sale presupune uitarea tuturor regulilor şi dogmelor în schimbul dobândirii inocenţei şi purităţii spiritului. Adresarea "Domnule confrate" se îndreaptă către un cititor imaginar pe care-l respectă şi-n faţa căruia dovedeşte modestie de aceea el foloseşte scrierea cu majuscule. Pactul, adică legătura imaginară dintre cititor şi autor înseamnă obţinerea unei forme de acces în universul inocenţei "Eşti prea mare, fă-te mic / Fă-te la citit copil".

Termenul "analfabet" folosit în finalul poeziei are sens figurat, el nu înseamnă neştiinţă de carte ci uitarea voluntară a oricăror reguli de creaţie a cărţii învăţate. În felul acesta el se raportează ironic la creaţia matură, serioasă.

Alte opere care evocă vârsta copilăriei sunt: "Amintiri din copilărie" de Ion Creangă. Aici sunt prezentate bucuriile dar şi supărările acestei vârste, jocul dar şi nevoia de a merge la şcoală, eveniment mai puţin plăcut; "Cireşarii" de Constantin Chiriţă în care copilăria apare ca o perpetuă aventură a cunoaşterii.
 

Textul poeziei

Într-o zi, pe înserat,
Ce să vezi ? Ne-am apucat,
Doi părinţi şi doi copii,
Din Cartea cu jucării,
 
Să minţim, să povestim
Ce-am ştiut şi ce nu ştim,
Pentru alţi copii mai mici,
Nici chiar mici detot, dar nici
Mari, ca de însurătoare.
Şi făcurăm şi-o prinsoare,
Cine poate scri mai iute
Stihuri vreo câteva sute,
Şi ne-am aşternut pe scris.
Ochii ni s-au cam închis,
Mâna ne-a cam amorţit
Şi-a ieşit ce a ieşit.
Am citit în adunare
Ce scrisese fiecare,
Şi din toate, vrea nu vrea,
S-a ales povestea mea.
Rămăşagul fu : “Se poate
Scri şi pe nerăsuflate ?”
 
Vorba e c-am câştigat
Şi,-n sfârşit, am răsuflat.
Partea mea, într-adevăr,
Am avut un sfert de măr,
 
Împărţind un măr creţesc ;
Nu cumva ca să jignesc
Pe tovarăşii de coate,
Mâncând sferturile toate.
 
Domnule, care citeşti
Multe altele poveşti,
Mai frumoase şi mai scrise,
N-o să-ţi placă, pare-mi-se.
Te-ai deprins cu stih bogat,
Cu care te-am învăţat.
Nu mă osândi, vai mie !
C-am căzut în sărăcie.
 
E nevoie să-ţi explic :
Eşti prea mare. Fă-te mic.
Uită regula o dată
Şi, cu cartea dezvăţată,
Mergi niţel de-a buşile.
 
Poţi închide uşile,
De ţi-e teamă de ruşine
Să te faci de râs ca mine.
Fă-te la citit copil.
Asta, Domnule Confrate,
Dă alean şi sănătate.
Eu, cum vezi, încet, încet,
M-am făcut analfabet.

 

Afiseaza detaliiAscunde detalii
cristinastory.com

Scroll