PreviousCategoriiNext
FirstArticole Next

Fasolea

Imagini Fasolea

I. Date generale

Fasolea (lat. Phaseolus vulgaris) este o plantă erbacee anuală, agăţătoare, din familia leguminoaselor. Originară din America de Sud (Peru), a fost adusă în Europa în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, de unde s-a răspândit în toate ţările. În România se cultivă din secolul al XVIII-lea în toate zonele ţării, cele mai favorabile locaţii find Câmpia Transilvaniei şi Câmpia de Vest. Nu este pretenţioasă şi are o mare valore alimentară. Se disting două varietăţi şi anume fasolea pitică sau oloagă şi fasolea urcătoare.

II. Particularităţi morfologice şi anatomice

II.1. Rădăcina

Prezintă o rădăcina principală adânc înfiptă în pământ, pivotantă, pe care sunt dispuse numeroase rădăcini laterale subţiri şi ramificate. Pe ramurile tinere ale rădăcinii apar umflături numite nodozităţi. Ea nu poate absorbi azotul din aer în mod direct ci cu ajutorul bacteriilor prezente la acest nivel care au însuşirea de a-l absorbi şi a-l transforma în substanţe azotoase, care se strâng în nodozităţi. Acestea repezintă hrana plantei, iar bacteriile fixatoare de azot se hrănesc cu substanţele produse de frunzele acesteia.

II.2. Tulpina

Aceasta poate atinge 2-4 metri. Este subţire, de aceea ea nu se poate ridica ci se încolăceşte în jurul plantelor apropiate sau unui arac.

II.3. Frunza

Frunzele sunt compuse din 3 foliole (limbul), lung peţiolate dând aspectul de tufă, peripenate, terminate cu cârcei. La baza acestora se află două stipele mari. Cele de la bază, în număr de două, sunt simple.

II.4. Florile

Florile sunt albe, roşii sau violete cu 5 petale inegale, iar cea mediană superioară formează stindardul sau steagul, cele două laterale – aripile şi cele două inferioare sunt alipite şi formează luntrea sau carena unde se găsesc 10 stamine dintre care 9 unite prin filamente şi una liberă. Între stamine se află ovarul cu un stil îndoit şi un stigmat păros. Au 5 sepale verzi unite ce formează caliciul. Sunt grupate câte 2-8, la subsuoara frunzelor, colorate diferit.

II.5. Fructul

Se numeşte păstaie şi prezintă seminţe mari, globuloase. Este alcătuită din două jumătăţi, pe care se află seminţele. Când se coc ele crapă în lung şi seminţele cad. După ce fructele şi seminţele s-au copt planta se usucă şi moare. Lungimea păstăilor în funcţie de soi este cuprinsă între 10-25 centimetri.

II.6. Seminţele

Au formă ovală, sunt lucioase şi sunt numite şi boabe. Ele sunt bogate în amidon.

III. Înmulţirea

Are loc prin polenizare care se face direct în floarea închisă, polenizare autogamă. Anterele crapă înainte de a se deschide floarea şi polenul cade pe stigmat. Uneori polenizarea se face de către insecte. După fecundaţie ovarul creşte şi se transformă în fruct – păstaie.

IV. Factorii de mediu

Seminţele sale germinează la 10-12ºC. În perioada de vegetaţie temperaturile sub 20ºC duc la întârzierea înfloririi şi fructificării, iar la 0ºC plantele sunt distruse. Temperatura optimă pentru creştere este cuprinsă între 25-28ºC. De asemeni trebuie să aibă lumină, iar apa este necesară mai mult la germinarea seminţelor şi în perioada înfloririi şi formării păstăilor. Solurile favorabile sunt cele luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, cu un conţinut mediu în elemente fertilizante. Se recomandă cernoziomurile, solurile aluvionale, brun-roşcate de pădure.

V. Soiuri

a) Soiuri pitice cu păstaia galbenă:
  • Galbenă de Moldova (soi timpuriu cu păstăi cărnoase şi rezistent la antracnoză şi bacterioză);
  • Galbenă untoasă (soi semitimpuriu, pitic, cu bobul la maturitatea fiziologică mic, alungit şi de culoare albă);
  • Oxy-Amidor (tufă răsfirată, păstăi lungi cu rezinstenţă la antracnoză).
b) Soiuri pitice cu păstaia verde:
  • Işalniţa 43 (soi timpuriu, cu o producţie de 8-18 t/ha, păstăi cărnoase şi seminţe de culoare bej, tufă compactă);
  • Prelude (tufă răsfirată, de calitate foarte bună şi rezistent la boli);
  • Olga (soi semitimpuriu cu tufa compactă şi capacitate de producţie ridicată);
  • Lavinia (soi târziu, cu tufă foarte viguroasă, păstăi lungi de 10-12 cm, fără aţe şi cu seminţe albe. Potenţialul de producţie se ridică la 10-12 t/ha);
  • Fana (soi semitimpuriu cu tufa semicompactă şi capacitate de producţie ridicată).
c) Soiuri urcătoare cu păstaia galbenă:
  • Aurie de Bacău (soi semitârziu cu înalţimea de peste 3 metri, păstaia circa 20 cm, cu rezistenţă medie la boli. Producţia la hectar este de 32-35 t);
  • Bogdana (soi semitimpuriu, cu păstaia de 20-25 cm şi 4 m înălţime. Producţia este de 35-40 t/ha);
  • Clujana (soi semitimpuriu cu potenţial productiv de 16-18 t/ha).
d) Soiuri urcătoare cu păstaia verde:
  • Verba (soi timpuriu, cu tufa mediu ramificată şi păstai lungi – 20-25 cm).

VI. Cultivare

Fasolea se poate cultiva în două moduri şi anume cultura timpurie şi cea târzie. În ambele cazuri înfiinţarea culturii se face prin semănat direct. Cele mai bune plante premergătoare pentru cultura timpurie sunt tomatele, ardeiul, vinetele, varza.

Cultura timpurie
Se practică pentru obţinerea păstăilor necesare consumului din timpul verii, iar pregătirea terenului se face începând din toamnă cu eliberarea acestuia de resturile vegetale, nivelarea, fertilizarea cu 300-350 kg/ha superfosfat şi 150-200 kg/ha sare potasică, încorporate în sol la adâncimea de 28-30 cm, la arătura de toamnă. Nu suportă aplicarea îngrăşământului de grajd în anul culturii de aceea acesta se aplică cu un an înainte, la planta premergătoare. În primăvară se erbicidează (Galex 8 l/ha sau Treflan 5 l/ha). Se aplică următoarele lucrări de îngrijire: asigurarea cantităţii necesare de apă în perioada germinării seminţelor şi mai ales la înflorire şi creşterea păstăilor prin 3-4 udări; arăcitul pentru fasolea urcătoare după ce plantele au răsărit folosindu-se araci de peste 2 m; distrugerea crustei şi a buruienilor prin praşile repetate; combaterea bolilor şi dăunătorilor.

Cultura de toamnă
Se cultivă pentru consumul de toamnă şi pregătirea conservelor pentru iarnă. Înfiinţarea culturii are loc în perioada de vară (10 iunie – 10 iulie), prin semănat direct. Se eliberează terenul, se irigă, se fertilizează cu îngrăşăminte chimice, se face arătura de încorporare de 15-20 cm. De obicei la acest tip de cultură se folosesc soiuri pitice. După semănare solul se menţine umed prin irigare cu circa 150 m3/ha pentru a asigura o răsărire uniformă. Celelalte lucrări de îngrijire sunt aceleaşi ca la cultura timpurie.

VII. Boli şi dăunători

Antracnoza fasolei

VII.1. Boli 

 

Antracnoza fasolei (Glomerella lindemuthiana) – este o ciupercă şi atacă frunzele şi păstăile. Aceasta apare sub forma unor pete galbene-brune care sunt fructificaţiile ciupercii. Se combate cu Benlate 0.05%, Topsin 0.1%, Bavistin 0.1%.

Rugina fasolei (Uromyces appediculatus) se dezvoltă pe ambele feţe ale frunzlor. În iunie apar pustule brune-roşiatice cu uredospori, iar în august se formează teleutosporii.

Arsura comună care atacă întreaga plantă şi se combate cu Dithane cupromix 0.2% sau oxiclorură de cupru 0.5%.

Putregaiul umed al tulpinilor şi păstăilor care se combate cu Sumilex 0.1%.

VII.2. Dăunători

Gărgăriţa fasolei care atacă în luna iulie depunând ouăle pe păstăile aflate în faza de recoltare, incubaţia având loc în bobul de fasole. Tratamentul de combatere este Carbetox 0.4%, Ecalux 0.1%, Thiodan 0.2%.

Omida fructelor apare mai rar şi se fac tratamente cu Decis 0.04%, Divipan 0.1%, Fastac 0.03%, Ecalux 0.1%.

Musca seminţelor  Se înlătură cu Sinoratox 0.15% sau Diazinon 0.1%.

VIII. Recoltarea

În cazul culturii timpurii se face de 3-4 ori, la interval de 3-4 zile când păstăile ating dimensiunile caracteristice soiului, sunt fragede şi suculente. Se recoltează manual simultan cu sortarea păstăilor obţinându-se o producţie de 4-5 tone la fasolea pitică şi 15-20 t/ha la cea urcătoare. Cultura de toamnă se recoltează în prima decadă a lunii septembrie, iar producţia este de 4-6 t/ha.

IX. Importanţa (Aspecte economice)

  • plantă alimentară. Se consumă atât păstăile, în stadiul tânăr când sunt fragede cât şi seminţele care se conservă în borcane sau cutii de tablă. Păstăile sunt bogate în substanţe albuminoide, hidraţi de carbon de aceea se recomandă consumul acestora şi al sucului de păstăi amestecat cu sucul de morcov de către bolnavii cu afecţiuni ale pancreasului şi cei bolnavi de diabet. Boabele de fasole sunt o hrană destul de ieftină;
  • este fertilizator pentru sol deoarece după recoltare o parte din rădăcinile cu nodozităţi ale acesteia rămân în sol. Ele conţin substanţe azotoase care îngraşă pământul;
  • apa rămasă în urma fierberii boabelor de fasole poate fi folosită pentru a meţine culoarea ţesăturilor din lână;
  • din anumite soiuri se obţin coloranţi;
  • seminţele prăjite pot fi folosite ca substituent pentru cafea;
  • fasolea creşte capacitatea de apărare a organismului, iar cea verde ajută memoria şi în curele de slăbire. Reduce nivelul colesterolului şi este o sursă de fier şi calciu;
  • pentru înfrumuseţarea grădinilor se poate folosi fasolea decorativă sau multiflorală (Phaseolus multiflorus), deoarece ale florile colorate în alb, roz sau roşu. De asemeni păstăile şi boabele acesteia pot fi consumate.

În lume ocupă locul 12 între legume, iar cea mai mare producătoare este Africa. În Uniunea Europeană mari producătoare de fasole sunt: Spania, Franţa, Italia.

X. Toxicitate

Boabele de fasole crude conţin tripsină, o substanţă otrăvitoare pentru om care poate produce senzaţii de vomă şi diaree. De aceea acestea trebuie fierte înainte de a fi consumate. De asemeni rădăcina este foarte toxică.


Bibliografie

„Sfaturi practice pentru cultura legumelor” de Dr. Gheorghiţa Hoza, Colecţia Practic Agricol, Editura Nemira 2003
„Biologie, Botanică”, Manual de Alexandru Dabija, Emil Sanielevici şi Aglaia Ionel, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
„Horticultură (Legumicultură, Pomicultură, Viticultură, Floricultură)”  de Berar Viorel, Bălă Maria, Drăgănescu Emil, Goian Mircea, Moisuc Alexandru, Nedelea Gabriel, Otiman Ion Păun, Pălăgeşiu Ioan, Sala Florin şi Sânea Nicolae, Editura de Vest, 2002
„Atlas botanic”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti. Autori: Lucia Popovici, Constanţa Moruzi, Ion Toma
"A Colour Atlas of Poisonous Plants", de Frohne. D. and Pfänder. J.
“Distribuição e caracterização de isolados de Colletotrichum Lindemuthianum”, de Kaesel Jackson Damasceno e Silva
 

 

Afiseaza detaliiAscunde detalii
cristinastory.com

Scroll